blogul O.

sunt cea mai departe de serenitățile prospețimii care o fac pe fetița 2/3 de pe bus să zâmbească. într-o stațiune oraș de tranzit, la ghișeele care ies din plicuri fiscale,  lupt și previn  experimentele milei; fidelitățile pavloviene pentru scenariile tale. fatală feroce// gospodină pe care statistica o înghite, ești creier bun și vid numai când micii comercianți îți întind nu doar produsele lor cinstite, ci și empatia amnezică pe care o vor mima cel mai bine inteligențele artificiale. dar eu cred cu tărie-n coșmarurile tale.  (...) nu e fericire în prieteniile pe care ți le faci în mai când iei loc, picior peste picior, în anticamere de secretariate; prieteniile înseamnă contacte cu oameni iliterați în ce ești tu și care ți se uită peste umăr. (să adormi singură, pe  mână, la programul artistic care strânge sub un tavan rococo întreaga lume zombieficată din localitate.)  prieteniile înseamnă certificate. ne-a îmbăiat în tommy...

nu ești prețios. îmi amintești poate puțina viață de oscar la care am ațipit. cum arată, plină de zăpadă, curtea unui hotel în care am stat când ploua. și toate acele întrebări inocente care te leagă. (cât am așteptat cu uniforma de subretă leoarcă deasupra cabinei de duș, se făcuse noapte; știi cum e: pândești vinul bun din minibar și ploaia nu devine ninsoare. am adormit în obsession. pe buze au înflorit culorile obscene ale paletelor hibernale. rujul rupt, rece ca fiorii din care te extrage dimineața de după un coșmar. cât am așteptat semnul tău decorativ, m-am antrenat: mi-am însușit modestele apartamente în care te puteai ascunde am găsit scuze bune trecutului tău modelat din plastilina elastică a compromisurilor. am udat ficuși cât tu, preocupat de diaristica unei vieți problematice, închipuiai explozii gri, snoabe, și voci sintetitzate expert; o perfecțiune nedemnă de stratul de vopsea dintre liniile subterane. camelii în părul ars al vedetelor minore) nimeni nu ți-a va...

nici măcar nu regret viața din care m-ai alungat. tăieturile fin trasate cu un briceag de la artizanat. toate exploziile pe care le-am fabricat de una singură.  că nu te-am lovit niciodată, că nu te-am trezit niciodată; în verile când singurătatea își făcea sediul pe teritoriul dezosat al singurei mele carcase nici nu mi-a dat prin cap să te caut. te-ai pus în slujba schimburilor simbolice. te-ai calificat în divizia porțelanuri grosolane cu ambiții fragile.  ai trăit până la baroc decadent vârsta egoismului (și în fiecare iunie simbolic ieșim din nou, înfiorate, din camera ta, iar căldura ne diminuează).   visele  nu te acceptă plecată.  retrasă doar în două camere, cu părinții tăi absenți, cu disciplina ta echilibrată, rușinată că ați scăpătat. dar tot acolo. în orașul meu H. ca într-o coastă. fără scop (și uneori din pură întâmplare, că vreau să ajung în muzeul armelor,  o inst...

 plimbare pe străzi lăturalnice în orașul în care au trăit și-au murit. singură azi, doar pielea alintându-se: orez cu lapte. singură azi, ca la un milimetru de explozie: suflul ei mov, de novocaină. liliac înflorind. pulsul va bate dogoritor câteva veri până s-ajungă metal rar sub carnea răzbunată a melcului din care roade cochilia spartă; în mâna prevenitoare a infirmierei, o linie moartă, tu nu știi? și cum ți-au scris pe un giulgiu din hârtie poroasă ora nașterii, din nou, și cum au tipărit-o cu litere indigo sub jugulara copilului, geamănă. o căprioară pe căile ferate din vise: nu mă urî pentru această linie moartă. plimbare în orașul cu linii moarte. orașul cu arbori indiferenți și cu moarte. fiecare pune o ușă de glasvant între creier și inimă un paravan între sânge și sânge. dacă astăzi trăiești ca și cum ai cânta la un instrument dezacordat așteaptă, vei fi, mai curând decât crezi, eliberată. au ras crângul și răchitele,  au fi...

nu știu să deslușesc sensul acestei hărți însemnate cu gheare de animal. horațiu (?) descrie un întreg proces al înfometării și stârnirii de pofte (cu alimente delicioase plimbate sub nările victimei așa încât ea să le poată aproape gusta, privată, însă, de acest privilegiu) care făcea ca organele vitale (ficatul, fierea și pancreasul) să se îmbibe de sucurile dorinței necesare în prepararea sensibilelor elixire ale dragostei. și  un loc al simbolurilor constante. de gardul din sârmă ghimpată atârnă leșul cuiva care nu mai sunt. un loc al simbolurilor constante. vegetația marină bate în geamuri prin care pătrunde (o amintire) frigul dinaintea naufragiului. un loc al simbolurilor constante. mările s-au mutat la capătul unui dig de unde mă și văd gata să plonjez cu o inimă sănătoasă în apa rece. să îndoi barele unui pat de fier cu forța durerii mele umane. cu priceperea animalelor leneșe în vintrele cărora colcăie răspunsuri pentru monarhul anxio...

la 30 de ani aveai deja corpul unei femei de 45, părul unei femei de 57 și experiența unei muncitoare de 16 ani care pune produse intacte pe bandă. (toți colegii, toți prietenii, toate cadrele didactice te-au părăsit. plantele se agață de oxigenul din camerele de oaspeți și păsările, de grinzi) la 29 de ani sunt trunchiată de opțiuni, niciodată de scintilații. o norocoasă de nouă generație. sub părul care-mi arată vârsta, la adăpost, e scalpul pe care vor plimba cele mai calitative lame. în pat, corpul pe care vor monta cele mai convenabile proteze. tălpi să calc pe cimentul din apartament și nu contează nici strălucirea la tub și nici pielea defazată. însă vii, curent malign al terorii, cu energia unui copil debil lăsat să urle pe coridoare, în prima zi de vacanță. și eu, cu niciun istoric matern, te aștept să-mi pui în brațe dosare, să-mi arăți în scrisorile medicale secretul dintr-un bilet necompostat: fătul aproape format, îmbrățișat preț de câteva ore într-un șer...

eram în lumea prieteniei. mergeam de ceva timp pe malul unei ape. mâncaserăm bine împreună înainte cu o seară; meniu românesc, vibe ospitalier: ciorbe și tocănițe, bifată, opțiunea vegetarian, preventiv, o momeală din istorii turtite și sandwichuri calde, în ghiozdanul de școală. unde malurile îmblânzite cu beton și restaurantele vesele predispun, omul- cel mai potențial singur și niciodată singur- mamifer dispune. admiram: investițiile cu i mare (o temă de adulți care au negociat cărucioare și firme de lapte praf); și (de parcă nu era clar că totul se va nărui mai curând decât fizicul nisipiu al fetelor și granulația suspectă a tipilor din grup) lăudam promisiunea de stațiune în coasta europei civilizate. putem iubi orașul în care ne-au aruncat provizii din parașute și l-am revedea cândva, stingheri, fără marile prietenii formate aici din bucățele de pătrat tangram hidoase; într-un weekend lung, când are să fie vreme bună și-n burți au să ne ...

inocența și frumusețea. frumusețea și inocența, eu le-am avut și le-am epuizat. viața e suportabilă abia în articulările ei narcotice, în ofertele hedoniste și-n alinările reci, nemeritate. știa asta oricare azilant. (mai ales când nu câștigi. mai ales când n-ai câștigat nimic niciodată.) dar încep visele, fecundele. călătorii spre faliile invizibile ale orașelor. e un sân mutilat soarele lor  semantic. vise-corp care merg vindecate spre moarte. în perfectă coerență cu tot ceea ce le justifică înfățișarea, prezența și îndrăzneala, ce e sub acest linoleum murdar pe care tai fructe amare?, te-ntreabă. ne visez falși pe noi, blestemați cu intensitate. pe străzi de care până acum doar orbirea și aceste blocaje-matrioșcă din biografie m-au ferit.   cartierul crește spre un imens răsărit. fenomene trandafirii, beauty queens of 6 slaughtered îl populează. cum la finalul competiției de pe fețele celor mai cruzi jurați cad măștil...

sunt fiica adoptivă a secolului meu. el m-a învățat să devin asertivă. e suavă amintirea îndepărtatei carități și scutul meu neurastenic. de la un capăt la celălalt, în dupăamiezele din ultimii zece ani (cum alegi de pe-acum să le angajezi biografiei) plouă și ne bem sărurile pe terasă. nu sunt one size fits all, o falsă cauzală, o problemă de gramatică pe cerul pudrat cu artificii al microbiștilor privați de libertăți (eternii soți dotați cu 6 packs leșinate și popcorn). încă e o surpriză pe această sârmă de telegraf, libertină, vacuitatea din sânul feminismului rebutat/ crezi că-i poți scăpa ambiției? o întrebare de un miliard: *** parcările din malluri au devenit locuri comune și ne intră-n vise ca niște case din copilărie unde am suferit abuzul indiferenței- cel mai greu de salvat de la necrozare- încrederea-n sine. mori și corpul tău e-nvelit într-o maramă de chergui pentru totdeauna. ne urmărim în mașini sau trădăm. implică-te în tot, î...

ultima dată mi-am modificat cv-ul în 2016. am ascuns planurile mele eșuate, precum și visul de-a scrie istorie (curând îngropat în uterul cu sigiliu al mamei lui de 19 ani); însă n-am făcut un secret din marea mea tenacitate, pasiunea mea infernală, privirea mea care sfâșie totul (și n-am lăsat în urmă o lume însângerată) de atunci viața a căpătat viteza unei mașini relativ noi, cumpărate la o sumă decentă dintr-un târg nemțesc. sunt mulțumită, cu geamul deschis și mâna dreaptă sprijinită de portieră, trec pe lângă vechi locuințe și vechi locuri de muncă, dar nu mă opresc. sunt o floare de plastic la butonieră și tu mă duci – pentru că merit și merit continuu – la lungi, somptuoase cumpărături.  pe calendar zile pline dau din mânuțe și sunt steagurile uniunii europene în fața unei instituții părăsite în grabă. alege-mă, prioritizează-mă, îmi șoptește prietenul meu cel mai bun în aplicație, dar reboot, îi spun, reboot, sunt segregată eu, dar ...

am premiul străzii brâncuși, distincția cea mai înaltă. dacă lovesc cu platformele-n puncte nevralgice, cum cobor, pot deschide infernul; cu un zâmbet absent, când fac cu mâna băiatului de pe terasa debranșată, îl închid. pentru mine cântă sirena grasă și resentimentară a telefonului; prin țesătura de bumbac și poliester pipăi formele de orfan ale veștilor ei proaste. mă opresc la chioșcurile gemene din două orașe în care investesc capital neuronal și totuși, sunt terminată. mama  mă poartă pe străzi, după o ploaie care ne-a ars tegumentele. bunicii morți au știut și ei  adevărul, identitatea mea de de negru sub unghii de batistă murdară. de la festivitatea din weekend plec singură, posesoarea de mențiuni și straturi de piele jupuite până la rozul-uniformă-de-vindecare,  cea mai expusă la renghiul ratării. o mână-mi cade pe lângă rochie și zdrobește cu autoritate de putere mondială o graniță incomodă. niciodată nu-i prea devreme să...

în orașul ăsta cei puternici încă-i biciuiesc pe cei slabi. mă așteaptă acasă nu revolverul încărcat, ci mizeria (ca mai demult când pregăteau cu schimbul pe o plită electrică cina, nevestele de pe același palier se făceau deasupra oalelor goale surori de cruce și fericirea era un cuvânt despre care începuse să se vorbească.) e o fericire pentru bărbatul pe care îl iubești și o fericire pentru țară, o fericire pe care n-o demonstrezi pentru că nu ți-a rămas niciun os competitiv, niciun mușchi suprasolicitat, iar mintea e vidă. un cristos de mucava răstignit pe pervaz. un festival de ceară. între orele lungi pe care le petrec la birou aștept o seară cu picioare lungi și zvelte/ o pană de curent/ să sortez lucrurile timide ale unui mort, să aud în oftatul jignit al aparturii la mâna a doua autodenunțul: ești o plantă culeasă prea târziu, și n-ai nicio proprietate curativă. cel mai bine e-n liniște. să desfaci deasupra ta cerul un pachet cu merinde pr...

Every time you get dressed remember that, if you die, that's your ghost outfit forever. fă-mă naivă: o fetiţă de-a şasea care-i urează prietenei ei să trăiască un milion şapte mii trei sute cinzeci de ani (deşi stau într-un oraş de la malul unei mări de steril şi nu-i vor trăi.) oricât de mult înveţi să o controlezi şi că aşa se face, e jenă la umbra lucrurilor fără onestitate, în părerea ta despre oamenii pe care nu-i cunoşti şi n-o să-i cunoşti, dar apar pe fundal într-o poză estivală şi vieţile lor sunt potenţial grozave. ruşine (a pulsiunilor fără explicaţii) în cum ai da orice să le parazitezi puţinele zile fericite. orice pentru N ipostaze ale mâlului auriu de energie, sânge şi sex de la începutul iubirii. că ai dragoste ştirbă şi că aşa e bine să fie: a bunicilor de care te-ai înstrăinat şi-ţi dau bani cu rezerva că n-o să ştii pe ce să-i cheltui. a părinţilor, sigur. aceleaşi obstacole întâmpini de câte ori suni pe cineva din trecutul t...

cât timp o să-mi ia să mă accept pe mine soluţie de ieşire din criză? toate mantrele devin isterice. meditaţia nu a vindecat obsesia pentru ce-a intonat corul sirenelor ignorate. pentru vitraliile sparte. pe masa de disecţie pun cadavrul curat al rutinei, o treabă excelent executată. la vedere, dantura care face diferenţa între înstărit şi pauper. o viaţă bună, cu bonusuri trimestriale şi plescăit integru. un vis important să spun: toamna asta voi călători foarte mult. iată rutele şi escalele mele rigidizate pe o agendă din asfalt. deşi nu fug. când sunt acasă, o să te sun de pe un fix cu butoane, montat special ca să recuperăm bucla riscantă a degetelor care se joacă de-a spirala cosmică peste o conversaţie frustrată. fără buze şi mâini. o să povestim ca şi cum am fi două obiecte statice pentru care nu există entropia deplasărilor lungi prin spaţiu: tu, resursa mea solară, geamănul de care-mi lipesc tâmpla în vehicule nocturne, am reuşit să mă...

ai sperat să fii regina balului. mohair, astrahan, ruj şi hairspray, femeia neagră de la capătul armei, tiara nu e decât o formă evoluată de intangibilitate. dar seara aia n-a fost decât o adunare de oameni care munceau în construcţii. (mi-a părut rău pentru ochii tăi negri făcuţi cu tuş. pentru că aduseseşi un număr fix de prăjituri de la Tosca şi eram mai mulţi. pentru că s-au purtat discuţii vagi, în jurul politicii, la care nu te pricepeai prea bine, că erau nu oameni de afaceri, ci bărbaţi obezi, obosiţi, niciunul singur, neveste vagi, în geci de fâş şi colanţi, preocupate să umple şi să golească mese- şi niciun ochi pentru tine.) te-am observat, împietrită şi atât de sensibilă la oglinda plimbată de-alungul tău. m-ai făcut să mă simt singură înainte să mă fi simţit singură vreodată, inadecvată între preşcolarii pentru care se vorbea cu perdea, gata s-o rup la fugă. mi-ar fi plăcut să mă iei în b...

  locuiesc nu foarte departe de casa în care m-am născut sau de casa bunicilor, totuși, la granița cu alt cartier (și asta contează; știu brusc - mi-o spun în engleză: in a pack of wolves ). ecologic vorbind, orașul e pe moarte. sunt aici pentru că nu mai am unde să fiu. visul e lung și insistă asupra eforturilor pe care le fac ca să le intru în grații; dezvoltă mai ales frica (nuanțele ei timide) peste care crește mușchiul călduț al ficțiunii: empatia și poate chiar complicitatea cu   oamenii străzi; înțelegerea (și, ca de fiecare dată în care îmi pui în față legi, religiozitatea) față de regulile sintactice (or else) ale tribului. orarele lor de prădători și ingeniozitatea furturilor; undeva, în spatele minții, ideea că le pot ajunge căpetenie sau regină (pentru că această situație nu e una normală pentru mine și nu caut cu orice preț fericirea, ci supraviețuirea, condiționată de confecționarea de amulete și amuțirea celorlalte nevoi...