coșmar în nota de subsol

 locuiesc nu foarte departe

de casa în care m-am născut sau de casa bunicilor, totuși,

la granița cu alt cartier (și asta contează; știu brusc - mi-o spun în engleză:

in a pack of wolves). ecologic vorbind,

orașul e pe moarte.

sunt aici pentru că nu mai am unde să fiu.

visul e lung și insistă asupra

eforturilor pe care le fac ca să le intru în grații;

dezvoltă mai ales frica (nuanțele ei timide) peste care crește

mușchiul călduț al ficțiunii:

empatia și poate chiar complicitatea

cu  oamenii străzi; înțelegerea

(și, ca de fiecare dată în care îmi pui în față legi,

religiozitatea) față de regulile sintactice (or else)

ale tribului. orarele lor de prădători și ingeniozitatea furturilor;

undeva, în spatele minții, ideea că le pot ajunge

căpetenie sau regină

(pentru că această situație nu e una normală pentru mine

și nu caut cu orice preț fericirea, ci supraviețuirea,

condiționată de confecționarea de amulete și

amuțirea celorlalte nevoi,

 în special a iubirii, care se vede că taie din firele

ambiției

celorlalte femele

și a făcut-o și pentru mine,

 în societatea zisă

civilizată).

cea mai mare minciună dintre toate:

acest loc din iad în care am ajuns

e a doua mea șansă

la reușită și echitate.

încerc programe de reabilitare și arta negocierii.

de exemplu: baraca ta e un hazard natural, fie îi dăm foc acum, fie

încetăm să dormim aici. improvizațiile electrice sunt indezirabile și dacă

tot stăm așa

să ne asumăm întoarcerea la natură

și la resursele ei nelimitate.

văd totul clar:  motivele pentru care sunt practici

-ca o haină cu două fețe-

și amenințările lor de hoardă înduioșătoare

cu ceva din prima vârstă a tandreții.

a doua mare minciună: vreau să învăț de la ei.

geamul camerei mele e lipit de geamul unei bucătării

în care cineva a lăsat lumina aprinsă și apa pornită;

veghez ore în șir; apartamentul mi-e familiar

și probabil că știu cine locuiește acolo.

(dintr-un colț al minții aud: Camelia).

acest loc e sfârcul însângerat al promisiunii din care

încercând să te hrănești

comiți un viol (cum se numește atentatul

deloc inocent/ oricât de amuzant/ ultima impresie

că ești un pomeranian deștept, nu o fiară

capabilă de orice,

la sânii plini ai femeii care decide să te înțarce?)