fatigue

ultima dată mi-am modificat cv-ul
în 2016. am ascuns planurile mele eșuate,
precum și visul de-a scrie istorie
(curând îngropat în uterul cu sigiliu
al mamei lui de 19 ani);
însă
n-am făcut un secret din
marea mea tenacitate,
pasiunea mea infernală,
privirea mea care sfâșie totul
(și n-am lăsat în urmă o lume însângerată)
de atunci viața
a căpătat
viteza unei mașini relativ noi,
cumpărate la o sumă decentă
dintr-un târg nemțesc.
sunt mulțumită,
cu geamul deschis
și mâna dreaptă sprijinită
de portieră, trec pe lângă
vechi locuințe
și vechi locuri de muncă,
dar nu mă opresc.
sunt o floare
de plastic
la butonieră
și tu mă duci –
pentru că merit și merit continuu –

la lungi, somptuoase cumpărături.
 pe calendar
zile pline
dau din mânuțe și sunt
steagurile
uniunii europene
în fața unei instituții părăsite
în grabă.
alege-mă, prioritizează-mă,
îmi șoptește prietenul meu cel mai bun
în aplicație, dar reboot, îi spun, reboot,
sunt segregată eu, dar
sunt
și femeia care decide,
fiului meu i-am sacrificat totul
încă de pe-acum
când e un proiect în alb și albastru
pe o pânză fără stativ

refuz
ca pe-un acord de principiu
între părți vătămate,
orice concesie convenționalului,
orice confetti în părul miresei, drama academică,
și nu
renasc în online.