incanto

cât timp o să-mi ia să mă accept pe mine
soluţie
de ieşire din criză?

toate mantrele devin isterice. meditaţia nu a vindecat
obsesia pentru ce-a intonat
corul sirenelor ignorate.
pentru
vitraliile sparte.

pe masa de disecţie pun
cadavrul curat al rutinei, o treabă excelent executată.
la vedere,
dantura care face diferenţa
între înstărit şi pauper.

o viaţă bună, cu bonusuri trimestriale şi
plescăit integru. un vis important
să spun:
toamna asta voi călători foarte mult.
iată rutele şi escalele mele
rigidizate
pe o agendă din asfalt. deşi nu fug.

când sunt acasă, o să te sun de pe un fix cu butoane,
montat special ca să recuperăm
bucla riscantă
a degetelor care se joacă
de-a spirala cosmică
peste o conversaţie frustrată.

fără buze şi mâini.

o să povestim
ca şi cum am fi două obiecte statice pentru care
nu există entropia deplasărilor lungi
prin spaţiu:

tu, resursa mea solară, geamănul
de care-mi lipesc tâmpla
în vehicule nocturne,

am reuşit să mă smulg inerţiei,
impreciziilor lexicale ale copilului care face pe deşteptul
între lighioane,
și-n ciuda angajamentelor
de distanță castă
visul
nu te-a extras de tot din scenariul lui sexual.

te trânteşte cu faţa în jos, fața ta de înger, schimonosită de spaimă,
în grădini feerice, creierul
te abordează înaintea mâinilor,
înaintea căldurii nefireşti de după muson
a corpului sweetsixteen-
clima lui prieşte
malformatelor
tiara-

zice
ai viitorul tău cert
şi dogoarea
din care cresc florile cu lujer înalt
ale aroganţei.

un deceniu
de detonat bombe,
spectaculoase promisiuni
despre o lume încastrată
în ambră

CÂŢIVA ANI SĂ-ŢI MEARGĂ TOATE DIN
PLIN.


la trezire am tot 30 şi
viaţa mi se pare uzată pe la colţuri,

capul construieşte
îndemnuri de nisip

cine
vrea să îşi vândă sufletul.
cine
are o mamă sau un tată care-i prisoseşte
cine
e un animal cornut
legat de-un arbore cu rădăcinile din sticlă, sparte.
să intre pe uşa din spate.
în viaţa ta mică
cu cârlige-n tavan ești închis
ca-ntr-o
hală răcoroasă de abator clandestin
o carcasă de vită proastă.