trapa
Every time you get dressed remember that, if you die, that's your ghost outfit forever.
fă-mă naivă: o fetiţă de-a şasea care-i urează prietenei ei
să trăiască un milion şapte mii trei sute cinzeci de ani
(deşi stau într-un oraş de la malul
unei mări de steril
şi nu-i vor trăi.)
oricât de mult înveţi să o controlezi
şi că aşa se face,
e jenă
la umbra lucrurilor fără onestitate,
în părerea ta despre
oamenii pe care nu-i cunoşti şi n-o să-i cunoşti,
dar apar pe fundal într-o poză estivală
şi vieţile lor sunt
potenţial grozave.
ruşine (a pulsiunilor
fără explicaţii) în cum
ai da
orice
să le parazitezi
puţinele zile fericite.
orice pentru N ipostaze ale
mâlului auriu
de energie,
sânge
şi sex
de la începutul iubirii.
că ai
dragoste ştirbă şi că aşa e bine să fie:
a bunicilor de care te-ai înstrăinat
şi-ţi dau bani
cu rezerva că n-o să ştii
pe ce să-i cheltui.
a părinţilor, sigur.
aceleaşi obstacole
întâmpini
de câte ori suni pe cineva
din trecutul tău de binefaceri
şi-i aminteşti literele de foc
din care se compune
RECUNOŞTINŢA.
apoi cealaltă dragoste, a lor,
păpuşici dezmembrate care beau sucuri carbogazoase
şi ung ambreiajele primelor cuceriri
(pe care războaiele caline şi pasiv agresive
ale veacului tău
ţi le refuză).
nu uiţi lumina din ochii ciudaţi
de cititoare avide
care nu pot repeta
în casele ridicate din donaţii
scenele lor preferate.
aceste mizerii pretenţioase
cu care te chinui
în faţa morţii
detaliile feminine
ale ultimului outfit
de câte ori înscenezi
de fapt
ULTIMUL outfit.
instinctul să pui ruj pe gura
cu care verşi sânge,
inele
pe mâinile zdrobite
la impact
all this pretentious bullshit
protejând tristeţea pentru cât de mici devin
obiectele suport din nostalgie
cadrele de sprijin
ale vieţii din care depresia nu te lasă să scoţi mai mult
bucuria insignifiantă de câte ori cineva
ucide
cu investiţii concrete/
cu bunătatea şoferilor impulsivi care au respect pentru vieţile
pasagerilor (uneori),
CLIŞEUL
suspiciunea (că nu aparţii).
o invitaţie la adecvare.
fă-mă naivă: o fetiţă de-a şasea care-i urează prietenei ei
să trăiască un milion şapte mii trei sute cinzeci de ani
(deşi stau într-un oraş de la malul
unei mări de steril
şi nu-i vor trăi.)
oricât de mult înveţi să o controlezi
şi că aşa se face,
e jenă
la umbra lucrurilor fără onestitate,
în părerea ta despre
oamenii pe care nu-i cunoşti şi n-o să-i cunoşti,
dar apar pe fundal într-o poză estivală
şi vieţile lor sunt
potenţial grozave.
ruşine (a pulsiunilor
fără explicaţii) în cum
ai da
orice
să le parazitezi
puţinele zile fericite.
orice pentru N ipostaze ale
mâlului auriu
de energie,
sânge
şi sex
de la începutul iubirii.
că ai
dragoste ştirbă şi că aşa e bine să fie:
a bunicilor de care te-ai înstrăinat
şi-ţi dau bani
cu rezerva că n-o să ştii
pe ce să-i cheltui.
a părinţilor, sigur.
aceleaşi obstacole
întâmpini
de câte ori suni pe cineva
din trecutul tău de binefaceri
şi-i aminteşti literele de foc
din care se compune
RECUNOŞTINŢA.
apoi cealaltă dragoste, a lor,
păpuşici dezmembrate care beau sucuri carbogazoase
şi ung ambreiajele primelor cuceriri
(pe care războaiele caline şi pasiv agresive
ale veacului tău
ţi le refuză).
nu uiţi lumina din ochii ciudaţi
de cititoare avide
care nu pot repeta
în casele ridicate din donaţii
scenele lor preferate.
aceste mizerii pretenţioase
cu care te chinui
în faţa morţii
detaliile feminine
ale ultimului outfit
de câte ori înscenezi
de fapt
ULTIMUL outfit.
instinctul să pui ruj pe gura
cu care verşi sânge,
inele
pe mâinile zdrobite
la impact
all this pretentious bullshit
protejând tristeţea pentru cât de mici devin
obiectele suport din nostalgie
cadrele de sprijin
ale vieţii din care depresia nu te lasă să scoţi mai mult
bucuria insignifiantă de câte ori cineva
ucide
cu investiţii concrete/
cu bunătatea şoferilor impulsivi care au respect pentru vieţile
pasagerilor (uneori),
CLIŞEUL
suspiciunea (că nu aparţii).
o invitaţie la adecvare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu